Samsung Galaxy Note 8: Directorul diviziei de mobile apără noua baterie

de: George Stanciu
28 08. 2017

Samsung Galaxy Note 8 este o unealtă ideală de productivitate, dar bateria pare să îi nemulțumească pe unii.

Telefonul lansat acum câteva zile de Samsung este cel mai puternic al companiei, la momentul actual, însă dacă bateria este insuficientă pentru o zi de utilizare, atunci acesta nu poate fi exploatat la potențialul maxim. Aceasta este cea mai importantă critică adusă noului telefon, pe care DJ Koh, șeful diviziei de mobile a companiei, a explicat-o într-un interviu.

Pe de-o parte, nu trebuie să ne surprindă faptul că Samsung a încercat să reducă bateria de pe Galaxy Note 8. Bateria flagshipului de anul trecut avea capacitatea de 3.500 mAh și s-a dovedit a fi prea mare pentru smartphone, ducând la incendii și explozii. Actualul telefon vine cu o capacitate ceva mai redusă, de doar 3.300 mAh. Pe de altă parte, Samsung Galaxy S8+ are o baterie de 3.500 mAh, cu toate că telefonul este ceva mai mic decât Note 8. Astfel, oamenii au început să-și pună întrebări cu privire la noul telefon.

Pe scurt, bateria din Samsung Galaxy Note 8 este mai mică pentru că ”putem face asta”, conform lui DJ Koh. Acesta continuă, aducând în prim-plan procesorul pe 10nm, fie Snapdragon 835, fie Exynos 8995, ambele fiind mai eficiente din punct de vedere energetic. Acesta spune că bateria mai mică le permite să dea o asigurare publicului cu privire la siguranța acesteia, de asemenea.

Ceea ce nu a menționat DJ Koh este că bateria mai mică ar fi putut fi influențată și de modulul de camere foto duale, care au avut nevoie de mai mult spațiu de desfășurare. În plus, Koh a vorbit și despre criticile aduse telefonului pe fondul aparentei lipsei de inovație. Directorul diviziei de mobile spune că Samsung nu vrea să inoveze doar de dragul de a inova, arătând că linia Note s-a maturizat, într-un fel.